Concert vocal-simfonic de muzică sacră, susținut de orchestra si corul UNAGE

entertix.ro
entertix.ro
3456 events
Buy now

Event Description

Corul Universității Naționale de Arte „George Enescu" din Iași (UNAGE) are o istorie memorabilă, suferind diferite transformări și având la pupitrul său personalități de notorietate — de la fondatorul său Gavriil Musicescu, la ucenicii acestuia și până în contemporaneitate. Nume sonore ale învățământului muzical din capitala Moldovei, precum muzicologul și dirijorul George Pascu, maestrul Ioan Pavalache și prof. univ. dr. Nicolae Gâscă, s-au succedat la conducerea ansamblului coral al conservatorului ieșean.

În actuala sa formulă, corul este alcătuit din studenții Facultății de Interpretare muzicală, Compoziție și Studii muzicale teoretice — specializările Muzică (pedagogie muzicală), Muzică religioasă, Dirijat, Compoziție clasică și Muzicologie — și îndeplinește o dublă funcționalitate: laborator pentru studenții de la specializarea dirijat cor și ansamblu de concert.

Sub îndrumarea conf. univ. George Dumitriu, Corul UNAGE Iași a susținut concerte cu tematică laică și religioasă în stagiunea propriei universități, pe scena Filarmonicii „Moldova" Iași, în stagiunea Filarmonicii „Mihail Jora" Bacău, precum și în Festivalul Internațional al Educației și Festivalul Muzicii Românești. Repertoriul de muzică sacră — autohton și universal —, cuprinzând lucrări religioase din Renaștere până în contemporaneitate, rămâne unul de suflet, mereu îmbogățit cu piese noi.

More Events Like This

Same Day, Same City

Top