Descopera TOSCA
- Sep 23
- Bucharest
În cea de-a treia seară a Bucharest International Piano Festival, publicul are ocazia de a-l întâlni pe pianistul francez David Kadouch, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai generației sale. Cu o carieră internațională începută la o vârstă foarte fragedă, Kadouch concertează pe cele mai importante scene ale lumii și este invitat constant în festivaluri de prestigiu precum Verbier, La Roque d'Anthéron, Klavier-Festival Ruhr și La Folle Journée. Format la Conservatoarele din Nisa și Paris și la Escuela Superior de Música Reina Sofía din Madrid, a studiat cu Jacques Rouvier și Dmitri Bashkirov și a colaborat cu artiști precum Itzhak Perlman, Renaud și Gautier Capuçon sau Edgar Moreau. În 2011 a fost desemnat Young Artist of the Year la International Classical Music Awards.
Recitalul propune un program de o remarcabilă diversitate stilistică, reunind lirismul nocturn al lui Chopin, dramatismul lui Liszt, eleganța rafinată a lui Ravel și Fauré, energia muzicii americane semnate de Samuel Barber și farmecul inconfundabil al lui Ceaikovski.