Scandalagiii
- Aug 20
- Bucharest
Creație colectivă Concept: Ștefan Lupu Coregrafie: Ștefan Lupu Instalație scenografică: Elena Dobîndă și Andreea Simona Negrilă Light design: Cristian Ciopată Sound design: Daniel Octavian Nae Data premierei: 07.04.2016 Durata: 1 h 35 min / Pauză: Nu Spectacol nerecomandat minorilor sub 12 ani. Conține efecte stroboscopice de scurtă durată Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB. Un spectacol viu, antrenant, provocator, despre artificialul lumii în care trăim, despre singurătatea provocată de comunicarea în exces, despre omenescul din noi și pericolul tehnologizării. Despre lucrurile pe care le-am uitat sau le-am înlocuit cu tehnologia, despre frica de a ne întoarce la viața reală… pentru că a devenit mai satisfăcătoare cea virtuală. (D)efectul Placebo este un spectacol cu efect terapeutic garantat. Pentru că, atât râsul, cât și emoția, dar și poveștile spuse sincer, dansul și, mai ales, muzica fac parte din identitatea noastră umană. Un spectacol care amintește cât de importantă este viața reală. 3 povești, 3 relații și o întâlnire ca o ședință terapeutică, unde singurul psiholog este teatrul. 100% 9G la TNB. 100% despre lumea de azi. Ștefan Lupu: (D)efectul Placebo împletește trei povești ale unor oameni aparent normali într-o societate anormală, care obligă din ce în ce mai activ individul secolului 21 să devină artificial, dependent și singur, fără voia lui, cu o mare și surprinzătoare lipsă de discernământ. Pe cât de fabuloasă este evoluția tehnologică din ultimele decenii, pe atât de lipsiți de esență devenim fără voia noastră, îndepărtându-ne astfel de spiritul și calitățile umane. Gândurile și viața noastră "galopează pe fibra optică" și tot universul nostru devine parcă din ce în ce mai nociv și dăunător, ajungând să ne trimitem sentimentele pe mail. (D)efectul Placebo este un spectacol caustic, care dezbate conflictul dintre natural și artificial, real și ireal, plastic și sufletul omului bio-degradabil. Totul este reprezentat scenic într-o cheie comică, cu reflexii dramatice dansante. Evadarea dintr-o lume reală într-una virtuală în care totul este aparent perfect, obligă spectatorul să se întrebe care sunt lucrurile cu adevărat importante în viața noastră bipolară, plastificată, ambalată atent precum un produs care are termen de garanție. Efectul (D)efectului înseamnă dorința de a strânge pe cineva drag în brațe și de a-i spune 'mă bucur să te văd', 'mi-a fost dor de tine', 'te iubesc'.