Viață în lucru
- Oct 15
- Bucharest
Scenariul: Ana Calciu și Daniel Bucur
Regia: Daniel Bucur
Distribuția: Ana Calciu, Mihai Coadă, Bogdan Iacob, Gabriela Bobeș, Cerasela Popescu / Claudia Vasile
Durata: 90 min / Pauză: Nu
Spectacol independent găzduit de Teatrul Național din București. Răspunderea pentru calitatea și conținutul acestui eveniment aparține exclusiv organizatorului.
Este un spectacol inedit, emoționant, în care se suprapun planurile prezentului scenic, ale amintirii, dar și forța de document. Jurnalul care stă la baza producției de teatru ne aduce o poveste frumoasă de istorie, de viață, este o pledoarie a ideii de măreție umană, un model de familie.
În centrul poveștii se află Despina Doamna, soția domnitorului Neagoe Basarab, care trăiește în mijlocul amintirilor. Se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a soțului său, Neagoe Basarab, iar în acest timp își pierduse și cei 6 copii. Ne introduce treptat în povestea vieții lor, a bucuriei de a-l fi întâlnit, de a se fi îmbogățit de prezența lui și de binecuvântarea familiei.
Suntem conduși printre primele amintiri din copilărie, în Țara Sârbească, fiică a despotului Iovan Brancovici, îndrumată de dascăli iscusiți în toate științele, dar mai ales în cunoașterea credinței. Ne relatează prima întâlnire cu Neagoe Basarab și schimbarea totală a vieții, a trecerii în Țara Românească.
Povestea se continuă cu relatarea alegerii lui Neagoe Basarab ca domn, cu anii blagosloviți ai împreună-petrecerii în fruntea Țării Românești. Neagoe Basarab a fost, după cum spun unii istorici, omul epocii sale. A fost un domnitor plin de evlavie, erudit, viteaz și dibace în mânuirea armelor, politician desăvârșit, diplomat abil.
Pentru toate realizările sale a fost supranumit de Bogdan Petriceicu Hașdeu „Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof”. Nicolae Iorga îl numea „domn cu apucături împărătești”. Neagoe Basarab a fost considerat cel mai cult domnitor, care și-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Țara Românească. În 2008, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat „pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească”. De asemenea, în anul 2016, monahia Platonida a fost și ea canonizată ca sfântă.
Scenariul adaptat pentru scenă a fost inspirat de volumul Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida, Despina Doamna a Țării Românești. Volumul a fost scris de maicile de la Mănăstirea Diaconești, publicat la Editura Bonifaciu în anul 2012. Volumul a fost reeditat în 2024.
Spectacolul nostru a fost preluat de TVR. Cartea a inspirat și realizarea unui film docudramă în SUA.
Spectacolul este produs de Compania Teatrală Zona în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, Protoieria Sector III Capitală.