DUETUL FAMILIEI – la Opereta Lounge

Event Description

Teatrul National De Opereta si Musical "Ion Dacian" prezinta:

DUETUL FAMILIEI – la Opereta Lounge 🍂

11 Noiembrie 2026 ora 19:00

Există emoții care devin și mai frumoase atunci când sunt trăite împreună. ❤️

În această toamnă, Academia de Canto și Balet Raluca Ciocă vă invită la un spectacol aparte, dedicat familiei, muzicii și bucuriei de a împărți aceeași scenă cu oamenii dragi.

„Duetul Familiei” aduce în lumina reflectoarelor elevii Academiei alături de un membru al familiei – mamă, tată, bunic sau bunică, soră, frate, unchi, mătușă, verișor sau verișoară, nași ori fini.

Pentru o seară, muzica va deveni o punte între generații, iar scena Opereta Lounge va aduna povești adevărate, emoție, curaj și acea complicitate pe care numai familia o poate avea.

✨ În deschiderea spectacolului, vor urca pe scenă grupele de balet ale Academiei de Canto si Balet Raluca Ciocă, într-un moment pregătit special pentru această seară.

Ne dorim ca „Duetul Familiei” să fie o amintire de familie. Una dintre acele seri despre care, peste ani, să poți spune: „Îți amintești când am urcat împreună pe scenă?”

Coordonator artistic: Raluca Ciocă

Profesori coordonatori: Sandra Bărănescu • Andreea Suchici • Raluca Neagu • Anda Brădan • Mircea Oaneș • Sabin Dobranici

Împreună. Pe scenă. Din inimă. ❤️

Pentru că muzica ne apropie, dar familia ne leagă pentru totdeauna.

ACCESUL COPIILOR SUB 10 ANI ESTE INTERZIS!

DIN RESPECT PENTRU ARTISTI VA RUGAM RESPECTATI ORA DE INCEPERE A REPREZENTATIEI! ACCESUL DUPA ACEASTA ORA ESTE INTERZIS!

PERSOANELE CARE BENEFICIAZA DE REDUCERI LA BILETE ( PENSIONARI,ELEVI,STUDENTI) SUNT OBLIGATI SA PREZINTE ACTE DOVEDITOARE CARE SA INSOTEASCA BILETUL!

Nota: Rezervările neachitate se anulează cu 48 de h înainte de spectacol.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.ticketstore.ro, www.startickets.ro, www.biletlateatru.ro, www.dynamicticket.ro sau de la:

- Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical "Ion Dacian" – B-dul Octavian Goga Nr.1

(marti-vineri 12.00-19.00 și cu o oră înainte de spectacole sâmbătă și duminica)

- Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Bălcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)

Pentru detalii suplimentare in legatura cu evenimentul de mai sus va rugam sa contactati societatea organizatoare:  Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian,  CIF 4340099, BUCURESTI

More Events Like This

Same Day, Same City

Top