Teodora Brody – „Întâlniri cu Oameni-Păsări – esențe de zbor”
- Sep 10
- Bucharest
Faust I & II de Johann Wolfgang von Goethe
O dramă a „cunoașterii” sau a „necunoașterii”? Fiind și azi de o actualitate zguduitoare, marea tragedie „Faust” este considerată, în tradiție, ca fiind o dramă a „cunoașterii”, Dr. Faustus fiind reprezentantul omului de la Renaștere încoace, deci inclusiv al omului modern, cu setea lui, etern nesăturată, de cunoaștere. Setea de cunoaștere, conectată însă la o lipsă de măsură și o absență a scrupulelor, poate duce chiar în prăpastie, devenind o tragedie. Astfel, a fost important să prezentăm această dramă ca una a „căutării” și, parțial, a „căutării greșite”, și nicidecum ca un „model de cunoaștere”, ea fiind, la o analiză profundă, de fapt o tragedie a „necunoașterii” spirituale. În această postură îl vedem și pe omul modern. Din această „necunoaștere spirituală” se deschid toate prăpăstiile răului.
Atât prin text, cât și prin felul în care a fost pus în scenă, spectacolul devine o călăuză spre un drum al cunoașterii spirituale integrale, care, prin această integralitate, devine un drum cu adevărat cristic. Faust este astfel un spectacol al tragediei, dar și al comediei cosmice și al circului etern uman.
Ce trebuie să știți despre acest spectacol:
Această piesă nu a mai fost pusă în scenă la teatrele din București din 1952. Este cea mai renumită operă pe tema „cunoașterii integrale” din toată literatura theatrical universală. Omul modern se recunoaște în Faust prin setea lui de cunoaștere pe toate planurile. Omul modern este confruntat cu întrebări fără răspunsuri sau cu răspunsuri unilaterale, fragmentate și fără posibilitatea de a le integra într-un sistem cu unitate vie interioară. El este generator de întrebări și căutări noi, menite să reveleze imaginațiuni ale adevărului complex și ferm, mai ales despre creație, lumi și existență, despre zei și demoni, despre om și evoluția menirii lui.
Omul modern se află înainte de toate într-o criză a cunoașterii, care este totodată și o criză morală. Omul modern este stigmatizat de imposibilitatea lui de a găsi un raport autentic față de destin și libertate. Omul modern este expus răului fără să mai aibă protecție din partea normelor prestabilite, a credinței, a propriei naivități și purități de altădată. Omul modern a pierdut ultima amintire a paradisului lăuntric și nu și-a cucerit încă o identitate cosmică autonomă. Problematica corupției firii omului și a corupției societăților întregi este astăzi o temă care caută explicații și leacuri noi.
Piesa „Faust” este o comoară a culturii care ne apropie de toate aceste domenii și ne sugerează subtil soluții pentru o viață înțeleaptă și frumoasă, prin cunoaștere spirituală.
Distribuția:
Faust (bătrân) — Dan Bălășoiu Faust (tânăr) — Luca Petreșteanu / Adrian Gheorghe Mefisto (Ahriman) — Bogdan Ilie Mefisto (Lucifer) / Spiritul rău — Alina Dumitrelea Margareta — Arina Vrabie / Bianca Tabacu / Ema Ionescu Valentin / Împăratul / Chiron — Marius Blaj Povestitor / Linkeu — Marian Simion Marta / Cancelarul / Manto / Sfinxul — Sidonia Ganea Vrăjitoarea / Astrologul / Sfinxul — Doina Șandru Elena din Troia — Elisabeth Cristina Munteanu Baucis / Doamnă la Curte / Troiană / Înger — Mioara Dima Euphorion — Cristina Ioana Văduva / Ema Ionescu Paris — Emanuel Bojescu Philemon / Phorkyas — Radu Florescu Coruri / Domnul / Duhul / Vrăjitoarele / Spiritele rele / Troiene / Îngerii / Doamne la Curte / Fetele din sat — Mioara Dima / Radu Florescu / Emanuel Bojescu / Sidonia Ganea / Bogdan Ilie / Doina Șandru / Marius Blaj / Marian Simion Costume — Daniela Diaconescu / Oswald Gayer Pian și violoncel — Cristina Simion Regia — Oswald Gayer O producție Teatrul Logos. Un spectacol găzduit de Teatru Infinit.