Horia Brenciu & HB Orchestra - "Fac ce-mi spune inima"
- Oct 15
- Brasov
Ce se întâmplă când sunetele lumii vechi străbat mări, munți și deșerturi și ajung la tine? Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, și actrița Rodica Mandache prezintă în premieră la Brașov spectacolul „Madrigal: Drumul Mătăsii”, o călătorie muzicală și vizuală de-a lungul legendarei rute care a unit, timp de secole, Orientul și Occidentul. După ce a fermecat publicul din Asia Centrală, „Drumul Mătăsii” aduce la Brașov întâlnirea dintre Renașterea europeană și armoniile Orientului, evocând prin muzică, poezie și artă vizuală legăturile dintre civilizații și schimburile culturale care au traversat secolele. Spectacolul, pus în scenă de regizorul Emil Pantelimon, reunește lucrări inspirate din universul muzical al Asiei – Japonia, China, India, Kazahstan și Georgia – și al Europei – Germania, România, Italia, Spania și Portugalia. Fiecare piesă devine o poveste, iar fiecare armonie creează o punte între lumi, într-un repertoriu românesc și universal construit în jurul ideii de călătorie, întâlnire și dialog cultural. Inegalabila actriță Rodica Mandache îmbogățește emoția spectacolului cu poeme culese din lirica țărilor aflate pe Drumul Mătăsii. Experiența muzicală este completată de o regie vizuală originală, semnată de Mircea Mitroi, și de o scenografie special concepută pentru acest spectacol. Decorul realizat de Vladimir Turturica reunește, într-o creație filigranată impresionantă, edificii și peisaje emblematice de-a lungul vechiului drum cultural și comercial, în timp ce light design-ul amplifică atmosfera și emoția fiecărui moment. „Madrigal: Drumul Mătăsii” – o călătorie prin sunet, lumină și timp, între lumi care par îndepărtate, dar pe care muzica le aduce împreună. Dirijor: Anna Ungureanu. Invitată specială: Rodica Mandache. Pian: Abel Corban. Artiști principali: Angelica Florina Baciu, Ana Busuioc, Ana-Maria Elefterescu, Simona Gabriela Haideu, Roxana-Cristina Ilie, Luciana Alina Ioan, Silvia-Cristina Maxim, Georgiana Năstac-Gorgan, Renata Dalma Petrică, Ana Georgeta Popescu, Ana-Maria Szekely, Melania Turcu, Delia Irina Andronache, Oana Bolboacă, Cristina Teodora Cucoș, Gabriela Drăgoescu, Roxana Maria Bănică, Maria Nistor, Mirabela Maria Oncescu, Anastasia Irina Paiu, Cristina Petrică, Sorina Popescu, Florentina Pușcoi, Lelia Statachi, Marian Petre Costache-Toma, Doru Cosmin Feraru, Georgian Ilie, Denis Constantin Maxim, Dragancho Najdoski, Emanuel Pecingină, Paul Turcu, Bogdan Ștefan Andronache, Marcel Busuioc, Radu Bogdan Isăcescu, Adrian Năstac, Silviu Năstase, Tănase Iordanian Nichita, Marius Pârvu, Dragoș Iulian Petrică, Silviu Mihai Rusu.