MICUL PONEI | FITPTI 2026

bilet.ro
bilet.ro
1084 events
Buy now

Event Description

Micul Ponei pornește de la un caz real petrecut în Carolina de Nord, în 2014. Un băiat de doar nouă ani, Grayson Bruce, a fost hărțuit de colegi și chiar marginalizat de școală pentru că purta un ghiozdan cu imaginea poneiului roz din celebrul serial My Little Pony. În loc să combată discriminarea și bullyingul, conducerea școlii a găsit o soluție „simplă”: i-a interzis copilului să mai vină la școală cu acel rucsac. Doar intervenția părinților și reacția publică au forțat instituția să-și recunoască greșeala.

Pornind de la acest caz, Antonella Cornici construiește un spectacol tensionat și profund, care examinează conflictul dintre două perspective: cea a părinților, a soțului și a soției, doi oameni care se iubesc, dar gândesc diferit despre educația propriului copil. Din această opoziție se naște o confruntare dureroasă, care depășește spațiul familial și devine o meditație asupra intoleranței, a libertății personale și a dreptului la diferență.

Tensiunea este prezentă încă din primele clipe. Muzica – gravă, misterioasă – anunță un pericol iminent. Scenografia compune o lume fragmentată: scaune dispuse haotic și veioze suspendate, toate ca piese ale unui puzzle pe care tinerii soți încearcă să-l recompună. În acest spațiu auster și poetic, lumina devine un personaj esențial.

Distribuția: Gia Enache (Irene), Tedi Popescu (Jaime) Traducerea: Luminița Voina-Răuț Regia: Antonella Cornici Video concept: Andrei Piu Lighting design: Vlad Lăzărescu Vârsta recomandată: 14+ Durata: 70 min

More Events Like This

Same Day, Same City

Top