Moroi şi păpădii

Moroi şi păpădii

bilet.ro
bilet.ro
458 events
Buy now

Event Description

Moroi şi păpădii

Avanpremiere 30 martie si 12 aprilie

Premiera 13 aprilie

de Gavril Pătru

Regie: Gavril Pătru

Decor: Ștefan Caragiu

Costume: Liliana Cenean

Coregrafie: Flavia Giurgiu

Light design: Cristian Șimon

Ilustrație muzicală: Gavril Pătru, Petre Ancuța, George Puiu

Video design: Constantin Șimon

Asistent lighting design: Daniel Feieș

Asistent sound design: Daniel Chiriță

Regia tehnică: Laurențiu Andronescu

Sufleor: Ana Maria Baranga

Pauză: Nu

Durata: 1h 30 min

Vârsta: 12+

Descendent din stirpea lui Marin Sorescu, prin locul de baștină, dar și prin stil și expresivitate artistică, actorul Gavril Pătru este de data aceasta regizorul și autorul piesei „Moroi și păpădii”, care face parte din volumul de teatru ce i-a adus Premiul „Marin Sorescu” pentru Cartea de debut a anului 2022, oferit de Filiala București a Uniunii Scriitorilor.

Inspirată din copilăria și adolescența petrecute într-un sat oltenesc, „Moroi și păpădii” oferă o imagine autentică a Olteniei, cu obiceiurile, superstițiile, limbajul popular și mitologia locală, surprinzând cu umor și autenticitate atmosfera de un realism magic a „patriei cuvintelor potrivite”, așa cum numea Marin Sorescu Oltenia, subliniind bogăția lingvistică și creativitatea oamenilor locului.

Gavril Pătru schițează un portret de familie caustic și îmbibat de umor, pe fondul unui priveghi cu accente suprarealiste, cadrul perfect în care superstițiile satului oltenesc fac să iasă la suprafață secrete de familie și drame personale. Un spectacol oltenesc, gotic, bizar, sarcastic și tăios ca un pahar de zaibăr pe nemâncate, o comedie neagră cu vampiri, babe-de-o-mie-de-ani și parfum de sarmale, o farsă jucată în ritm drăcesc, dar cu momente de o rară sensibilitate dramatică, care ne face martori la clipa inevitabilă din viața unei familii, în care, cum spune poetul, „toate secretele ies la iveală, ca untdelemnul”.

Distribuție:

Tatăl: Gavril Pătru

Mama: Andrei Finți / Costina Cheyrouze

Natalia: Raluca Petra

Mirela: Ileana Olteanu

Mihai: Petre Ancuța / Ciprian Nicula

Costică: Silviu Biriş

Baba de o mie de ani: Maia Morgenstern / Victoria Dicu

Copilul de șapte ani: Andrei Andronescu

More Events Like This

Same Day, Same City

Top