OAMENI ȘI ȘOARECI

mystage.ro
mystage.ro
264 events
Buy now

Event Description

O dramă tulburătoare despre fragilitatea visurilor umane și lupta pentru supraviețuire într-o lume dură, marcată de sărăcie. George și Lennie sunt prieteni pe viață, deși primul este inteligent și obiectiv, iar cel de-al doilea naiv și vulnerabil, cu un deficit mental, dar de o forță fizică ce impresionează. Ambii sunt muncitori sezonieri condamnați la visare și speranță. Visul lor de a avea împreună o mică fermă le hrănește fiecare zi în care muncesc și se chinuie să strângă bani. Din cauza problemelor pe care le creează Lennie, prizonier al propriilor dizabilități, cei doi prieteni nu prind rădăcini într-un loc, ci sunt nevoiți să meargă de la o fermă la alta ca să își câștige existența. Fizic sunt fugari care își salvează pielea de furia semenilor, dar sufletește sunt captivii dorinței de a avea o fermă doar a lor. Pe Lennie îl copleșește des vina propriilor acțiuni, iar George nu ezită să-i spună că s-ar descurca de minune fără el. Însă legătura sufletească dintre ei este mai puternică decât orice obstacol, iar George reprezintă pentru Lennie sprijinul constant, omul față de care a devenit dependent și a cărui prezență îi conferă confortul psihic că se află în siguranță. Fiecare scenă dintre cei doi aduce în plan principal sacrificiul făcut din prietenie, din responsabilitate și atașament. În plan secund, personajele, deloc puține cu care interacționează George și Lennie, completează tabloul frustrărilor sociale și al neîmplinirilor personale care, intersectându-se, conduc spre un final dramatic. Regizorul Sorin Militaru, secondat de vasta experiență, s-a asigurat că distribuția este potrivită tipologiei fiecărui personaj astfel încât profunzimea acestui spectacol să ajungă în formă autentică la public.

More Events Like This

Same Day, Same City

Top