LAC, LEBEDE | FITPTI 2026
- Oct 3
- Iasi
Teatrul Luceafărul Iași
Ținutul mofturilor - premieră
Adaptare scenică de Cosmin Chivu după André Maurois
Ce ar fi dacă undeva - nu prea departe - ar exista un loc în care e suficient să strigi cât poți de tare „VREAU”, iar tot ce ți-ai putut închipui vreodată să se îndeplinească? Un loc fără teme și fără școală, în care regulile nu mai sunt decât o amintire îndepărtată, iar libertatea nu cunoaște limite sau oră de culcare? În Ținutul mofturilor, orice poate deveni realitate cât timp îți dorești îndeajuns - însă drumul până acolo nu e nici pe departe ușor de găsit sau parcurs!
În povestea reimaginată de Cosmin Chivu după o idee de André Maurois (Le Pays des trente-six mille volontés) într-un musical pentru întreaga familie, Mira și frații ei află de pe internet, într-o seară, puțin după ora de somn, despre un tărâm în care copiii pot face tot ce poftesc, fără să trebuiască să mai asculte vreodată de nimeni. Împinși de dorința arzătoare de a evada din constrângerile vieții de zi cu zi, cei trei pornesc la drum, iar istețimea, creativitatea și imaginația sunt de partea lor și îi ajută să depășească orice obstacol.
Însă adevărata probă apare când se așteaptă mai puțin, luând forma unei lecții despre responsabilitate: când granițele dintre joacă și pericol sunt atât de fine, cum gestionezi propria libertate, mai ales dacă ea nu mai e mărginită de nimic?
Cosmin Chivu este profesor la Pace University New York, de unde vin și Graham Kindred și Mel Zago.
Regie și muzică: Cosmin Chivu (SUA)
Decor și lighting design: Graham Kindred (SUA)
Costume: Mel Zago (SUA)
Asistență regie: Andrei Piu
Video design: Andrei Botnaru
Coregrafie: Alice Veliche, Radu Alexandru
Distribuție: George Cocoș, Camelia Dilbea, Cezar Ichim, Ioana Iordache, Carmen Mihalache, Sebastian Pricop, Cosmin Rotariu
Durata: 60 min
Recomandare vârstă: 6+
Acces adult: 50 Lei
Acces prescolari si scolari: 12.5 lei