Só Danço Samba
- Oct 29
- Bucharest
Green Hours prezintă: **A.L.T. Trio reunește trei muzicieni cu parcursuri și influențe distincte — chitaristul columbian Lucas Contreras, pianistul Albert Tajti și vocalista Ioana-Teodora Spînu — într-un dialog muzical construit în jurul jazzului, al compoziției și al libertății de expresie. Concertul propune atât compoziții originale ale membrilor trio-ului, cât și piese din repertoriul standard de jazz, explorate prin sensibilitatea și personalitatea fiecăruia. De la o piesă la alta, muzica se transformă prin interacțiunea dintre cei trei, într-un echilibru firesc între ceea ce este scris și ceea ce se naște pe loc.
Trio-ul a concertat în cadrul TAMTAM Festival la Brașov, în proiectul Jazz Bastion, alături de poetul Robert Gabriel Elekes, la Breaza Jazz Pop Rock Festival, precum și în numeroase cluburi de jazz din București.
🎹 Albert Tajti este pianist și compozitor originar din Piatra Neamț, absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Din 2011, activează în numeroase proiecte de jazz și colaborează cu muzicieni importanți ai scenei românești, explorând totodată zone precum funk, afrobeat, electro și hip-hop.
🎸 Lucas Contreras, chitarist de jazz născut în Columbia și absolvent al secției de jazz a Universității Naționale de Muzică din București, îmbină influențele latino-americane cu limbajul jazzului. Este membru al proiectului 7th Sense, alături de care a participat la festivaluri precum Gărâna Jazz Festival, Smida Jazz și Jazz in the Park.
🎤 Ioana-Teodora Spînu este vocalistă, absolventă a secției de jazz a Universității Naționale de Muzică din București. A susținut concerte în cadrul mai multor festivaluri și evenimente din România și a fost implicată în proiecte precum musicalul „Tarot Tales” și trio-ul Trei de Jazz.
Locuri limitate ☼ intrarea publicului se face începînd cu 30 de minute înainte de ora anunţată a evenimentului. Atenţie: la ora anunţată, locurile rezervate şi neocupate pînă atunci se pierd, fiind oferite doritorilor fără rezervări. ☼ evenimentele artistice încep efectiv cu 15 – max. 30 minute după ora anunţată. ☼ nu este permis accesul la spectacole al persoanelor aflate în stare de ebrietate, sau al altora nepotrivite cu atmosfera culturală, artistică, relaxată pe care o promovăm în Green… ☼ vă rugăm ca pe timpul evenimentului să ţineţi TELEFOANELE ÎNCHISE şi SĂ PĂSTRAŢI LINIŞTEA în semn de respect pentru artişti şi public.