DANS ȘI DANTELĂ | FITPTI 2026
- Oct 3
- Iasi
Construit dintr-o succesiune de situații recognoscibile și uneori inconfortabil de familiare, (AN)ORGANIC urmărește diferite forme ale întâlnirii dintre inteligența umană și cea artificială. De la muncă, identitate și nevoia de performanță, la emoții, atenție și dependență, spectacolul explorează felul în care tehnologia pătrunde în zone tot mai personale ale existenței noastre. Uneori instrument, alteori partener de dialog, consilier, confident sau sursă de validare, inteligența artificială devine o prezență constantă. Iar atenția este scoasă la licitație și devine cea mai disputată monedă.
Pe scenă, toate aceste întâlniri capătă forme diferite, de la dialog și situații absurde, la joc fizic și mecanisme performative. Cu umor, ironie și o doză de absurd, granița dintre organic și anorganic este testată, negociată și mutată permanent. Inteligența artificială apare ca o extensie care pătrunde în felul în care gândim, lucrăm, comunicăm și ne raportăm unii la ceilalți. Iar odată cu ea, se (re)negociază și ceea ce continuăm să numim „uman”.
Performeri: Laura Creț, Leo Chionac, Patricia Flack, Răzvan Omotă Dramaturgie: Stanca Jabenițan și Vero Nica Regie / video și audio design: Andu Dumitrescu Coregrafie: Florin Fieroiu Acces adult: 48 Lei Acces preșcolari și școlari: 12 Lei